Activitatea Centrului metodic nr. 3

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Activitatea Centrului metodic nr. 3

Mesaj  cronICAR la data de Lun Mai 25, 2009 10:35 pm

În prezența d-nei inspector școlar, Adina Albu, vineri, 22.05.2009, la ȘCOALA CU CLASELE I-VIII PÎNCEȘTI, s-a desfășurat activitatea metodică a Cercului Pedagogic al Învățătorilor din Centrul Metodic Nr. 3 Bacău.

Cele 17 inimoase învățătoare din comuna Pîncești, coordonate de responsabila comisiei metodice, înv. Gabriela David, au evidențiat care este locul și rolul disciplinelor opționale în formarea personalității elevilor din ciclul primar, demonstrând că opționalul este un element esențial în contextualizarea curriculum-ului, permițând adaptarea ofertei de învățare la specificul local, la nevoile și interesele elevilor.

Cele patru ateliere de lucru: „Sunet și culoare”, „Mâini îndemânatice”, „În lumea satului”, „Penița magică”, „Gastronomii pricepuți”, organizate cu elevii, în cadrul activității de cerc, au reliefat că opționalele cuprinse în planurile cadru ale școlilor din comuna Pîncești au făcut posibilă manifestarea creativității învățătorilor, motivându-i să-și conceapă nu numai strategiile didactice proprii, obiectivele și conținuturile avute în vedere pentru realizarea unui curs original, ci și modalitățile de valorificare superioară a contextului local ( tradițiile și nevoile comunității în care se află școala, aspectele culturale).

Mulți dintre cei peste 130 de învățători prezenți la activitate ne-am reîntâlnit pentru câteva ore, cu propria noastră copilărie petrecută în inima unui sătuc, în care ne mai întoarcem doar din când în când, de sărbători. Ne-am regăsit în chipul unei fetițe cu ochi vioi și zâmbet șăgalnic, care o întruchipa pe Smărăndița lui Creangă, în replica inteligentă și „ în doi peri”, a hâtrului Păcală.

Talentații copii din com. Pîncești au reușit să exprime prin cântecele și dansurile populare interpretate, pofta de viață a țăranului moldovean. Veselia transmisă prin programul artistic prezentat, „Perle ale culturii locale”, a contaminat asistența, făcându-i pe unii dintre oaspeți să se prindă în joc, în atmosfera unui cămin cultural bine administrat de un primar gospodar, prof. Ioan Moțoc.

Filmele didactice prezentate, „Aceștia suntem noi” și „Ce lume minunată!”, au ilustrat varietatea activităților extracurriculare desfășurate în școlile din com. Pîncești, au demonstrat că învățătorii care ne-au fost cândva modele dăinuie încă prin discipolii lor.

Vizita la M-rea Pogleț, realizată sub ideea „Hrană pentru suflet”, ne-a oferit prilejul să ne regăsim în adâncul ființei scânteia de divinitate sădită în noi de Marele Creator.

Activitatea metodică, organizată de o echipă de cadre didactice care se identifică cu comunitatea în care trăiesc și muncesc, ne-a racordat la fărâma ancestrală pitită în fiecare orășean care a fost odinioară țăran. A fost o activitate de suflet, pentru suflet, în care am redescoperit o lume pe care o credeam apusă și la care mă gândeam cu nostalgie, o lume populată de copii cu ochi vii și chipuri senine, cu dascăli care se identifică până la risipire, cu lumea în care trăiesc.

Acestea au fost și gândurile exprimate de d-na inspector Albu care i-a felicitat cu entuziasm pe organizatori.
M-am întors la Bacău cu convingerea că o comunitate care se sprijină pe Școală și pe Biserică, de orice confesiune ar fi ea, este o comunitate puternică, sănătoasă. Atâta vreme cât învățătorul este încă un ax al lumii în care trăiește, are încă ceva important de dăruit și de spus, lumea nu este pierdută.

Mii de mulțumiri colaboratorilor, responsabili de cercuri și de comisii metodice, tuturor învățătorilor care au făcut ca activitățile desfășurate anul acesta în Centrul Metodic Nr. 3, să fie activități de înaltă ținută, caracterizate printr-o foarte bună organizare, prin creativitate și eficiență.

Responsabil de centru metodic, înv. Felicia Grigore,
ȘCOALA CU CLASELE I-VIII „AL.I.CUZA” BACĂU
avatar
cronICAR
Admin

masculin
Numarul mesajelor : 10
Varsta : 42
Localizare : Bacău
Data de inscriere : 02/05/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Imagini de la Pîncești

Mesaj  cronICAR la data de Lun Mai 25, 2009 11:01 pm

Postăm mai jos câteva imagini trimise de doamna invățătoare Felicia Grigore:
















Felicitări organizatorilor și mulțumiri doamnei învățătoare Grigore pentru aportul adus la dezvoltarea Comunității.
avatar
cronICAR
Admin

masculin
Numarul mesajelor : 10
Varsta : 42
Localizare : Bacău
Data de inscriere : 02/05/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum